Madrizen

Viitorul este o pagină albă

Din Barbaristan

De ce mai scrie lumea în limbi barbare? Adică, nu la tuaregă sau geto-dacă mă refer, ci chiar la româna-mumă? La fel și la maghiară, irlandeză, basconă, ainu, bokmål și quechua? De ce mai pierdem timpul cu limbile naționale dacă lumea modernă turuie (twitterește) liber în engleză, spaniolă, arabă, chineză, rusă și, pe durata capionatelor de patinaj artistic, în franceză. Avantajele sunt evidente: scriind în engleză te adresezi unui public internațional, ai mai mult trafic pe blog, tabloul de vizitatori este mai pestriț, ești comentat de peste mări și țări ș.a.m.d.

- Și ce dacă?, o să mă întrebe imediat Compatriotul zelot (și nițel nazi), – îți pasă ce crede un englezoi despre noi? Cu gândul că mă pune la punct. Și imediat acest dubios noi

- Ba da. Adică chiar îmi pasă. De ce nu mi-ar păsa? Bloggerul are nevoie de audiență. Comentariile și vizitele sunt moneda lui de schimb. Scrii ca să fii auzit și (mai ales!) comentat. Căci acesta este sâmburele comunicării. Din moment ce scrisul e pe gratis, comentariile îți aduc plăcerea de a intra în polemică spre a-ți șlefui punctul de vedere sau, eventual, spre a ți-l schimba. Mai mulți actori pe piață, mai multe șanse să ai parte de numeroase schimburi reciproc avantajoase.

Să extrapolăm. De la blogger în particular la scriitor în general, migrația din Barbaristan în Civilizație este meseria românului. Eugen Ionescu, Emil Cioran, Matei Vișniec, Lucian Boia au migrat fiecare la vremea sa în matricea limbii franceze; Eliade – în cea a francezei și englezei; Culianu – în cea a limbii italiene. Etc. Există șanse că dacă rămâneau în spațiul mioritic, Cioran nu mai era Cioran și Ionescu nu mai era Ionesco, iar Eliade nu mai era Eliade. Motivul nemuritorilor era același ca și a bloggerului de rând – comentariul, critica, referința și feed-back-ul. Ca să ne convingem că nu este un virus care îi atacă cu predilecție pe români să-l mai amintim aici pe Milan Kundera, care la un moment a renunțat la cehă; preferatul Žižek, care iată că scrie direct în engleză. Așa câțiva… pentru argument. Un caz ciudat îl constituie rușii: Nabokov, Brodsky au scris în engleză chit că rusa avuse (și are!) o masă critică de vorbitori. Dar ce folos dacă erau interziși în țară?! Din același motiv Dai Sijie scrie în franceza vorbită de milioane și nu în chineza vorbită de peste un miliard. Suficient.

Dar…

Dar dacă să folosim cu toții această logică șchiopătată e ca și cum am spune că tuarega și albaneza nu mai contează? Tot așa – nu mai contează să avem urși panda și diavoli tasmanieni (dacă mai știți animalele rare sau dispărute puteți continua șirul), e suficient să avem vaci, pisici și câini?

Apropos, de geto-dacă:

Circulă o legendă conform căreia Ovidiu (da-da, cel cu toga) ar fi scris un poem în limba geților. Poemul s-a pierdut. Mi se pare o mare nedreptate… Nu pentru Ovidiu căruia, probabil, puțin îi pasă acum. Cred că odată cu acel poem a murit și o părticică din noi. La fel cum moare atunci când uităm numele unui străbunel de mult răposat.

Fără pretenții la nemurire, eu de asta scriu în sărmana limbă barbară – din încăpățânare…

Respectiv întreb: conas atá tú, moncaí beag? (Deși sper ca moncaí beag să nu răspundă la întrebare căci io :) mai mult de atât nu știu).

Îndosariat la:digresiuni, eseuri , , , , , , , ,

13 Responses

  1. Ursul zice:

    Tot la temă:
    Cum se salutau dacii?
    R: What’s up doc?

  2. Lucia Aprodu zice:

    :-) in 2003, sub influenta unor circumstante, am scris o povestioara in limba rusa, tare populara intre amicii mei romanofoni. In 2006, mi-am facut pe livejournal primul blog, care a durat cam un an, si era tot in rusa. Is rusofila, nu ascund deloc, dar motivul acestor experimente era anume cel descris de tine. (Pe blogul din lj aveam mai multe comentarii decit acum, lumea fiind mai obisnuita cu stilul si formatul meu, care se regaseste acum pe blogspot;-)

  3. Lucia Aprodu zice:

    :-P Povestioara era cumva de consum intern de gasca, asa ca, no offense, ma tem ca nu vei avea aceasta posibilitate:-P

    O aratasem, insolenta si increzatoare, cum sint toate tinerele la 23 ani, unei autoritati, care pt mine are atunci Vova Lorcenkov, baiat talentat, asa buruienos cum este (http://vlor.leary.ru/textz.html – recomand Hora na vybyvanie din 2002, sunt momente providentiale acolo), si el, politicos, o zis ca sunt “momente bune” in text:-))

    Am trecut la romana pt ca e limba mea si pentru ca, in virtutea multor circumstante (de ex, citesc in rusa, engleza si chiar franceza mai mult decit in romana, cu exceptia presei), am senzatia ca incep sa o uit. Inacceptabil!:-)

  4. Nicolae Botan zice:

    Si daca sa mergem si mai departe mai sunt si oameni “bolnavi” care invata aceste limbi pe la facultati (ma refer la cele barbare)… si inca invatind latura filologica a unui popor cica ei pretind ca pot sa-i patrunda in esenta, descoperind toate figurele de stil, toate expresiile specifice (nemavorbind de folclor), astfel cica pot sa inteleaga mentalitatea sociala a acelui grup, cum acesta percepe realitatea si care sunt valorile esentiale pentru el… Oameni naivi, ce mai, daca totuna in scurt timp ceaţa globalizarii ne va invalui pe toti, si vom avea toti aceiasi “pax romana” in sens cultural si toti vom gusta la mod egal din valorile marete ale McDonald’s-ului si MTV-lui. O dovada elocventa a procesului ireversibil este multpreaexplicitul si comodul termen “OK”, care sunt sigur ca acum poate si regasit si prin triburile aborigene de prin oceania…

    PS: Sau o alta dovada – lenea mea de a scri cu diacritice ;)

    • Zenu zice:

      Cred că am să încep în curând să fac “incursiuni” în alte limbi (nu să nu le uit io, ci să nu mă uite ele :) )

      …Dar, în general, mă opun cu încăpăţânare lui “pax americana” (exact din pricina valorilor mareţe ale McDonald’s-ului si MTV-lui) deşi îmi închipui că e o cauză pierdantă at the end of the day ;) .

      P.S. Ador diacriticele!

  5. olahus zice:

    conas atá tú, moncaí beag?

    Nu stiu ce inseamna moncai, dar daca daca as fi asa ceva ti-as raspunde: go maith!

    ca unul care a facut 20 si ceva de lectii de gaelica irlandeza.

    • Zenu zice:

      Mă bucur că ești bine! ;) și că am primit un răspuns. Acum dezvălui: conas atá tú, moncaí beag? = ce mai faci, maimuță sălbatecă? :D De „maimuță” să nu fie cu supărare – e de bine și e inspirată din cântecul lui U2 Whild Honey. Colegul meu de bancă de la facultate era irlandez, ciclist și nițel nebun (iarăși, în sensul bun al cuvântului). Buíochas!

  6. olahus zice:

    Go raibh maith agat!

    beag sigur e salbatic? ca eu stiam ca este mic (antonim: “mor”). Deci ar fi maimuta mica.

    In alta ordine de idei, daca te intrebi cum am ajuns aici: eu am scris articolul cu Vinni Puh :)

    • Zenu zice:

      De unde deduc că ești „Născut în URSS”, Olahus! ;)

      De „beag” nu am cum să fiu sigur. Numai în măsura în care am încredere în memoria ciclistului vecin de bancă (care deși irlandez din Baile Átha Cliath, nu era tare priceput la galeză :) )

  7. olahus zice:

    de loc nascut in urss. dar mi l-a prezentat o cunostiinta si m-am indracostit instant de medved :)

    • Zenu zice:

      Aha! E o idee fix a moldovenilor, de parcă rusa ar fi domeniul nostru privat. Dar, desigur, nu e o regulă :) . Cu referire la urss, câteodată am chef să-l scriu cu un singur “s”… să vezi ce minunăţie iese ;) .

      Paqarinkama! (în quechua).

      Tot în quechua (şi tot de acolo) – proverb: Karun purina pisiqtaq k’oqao (mult de lucru, puţin de mâncare)

Leave a Reply

Zen citat

  • Dacă există un perete dur și înalt și un ou se sparge de acest perete, nu contează câtă dreptate are peretele sau cât de mult greșește oul, însă eu am să fiu întotdeauna de partea oului. De ce? Fiindcă fiecare din noi e un ou, un suflet unic încapsulat într-o găoace fragilă de ou. Fiecare din noi se confruntă cu un perete înalt. Peretele cel înalt este sistemul care ne obligă să facem lucruri pe care, în mod normal, în calitate de indivizi le-am găsi inadecvate. Haruki Murakami
  • Dacă cuvintele noastre ar fi whisky, desigur, n-ar fi trebuit să mă căznesc atât de tare. Ţi-aş turna un pahar, iar tu îl vei fi luat şi îl vei fi trimis încetişor pe gâtlej - şi asta ar fi tot. Simplu, intim, exact. Însă, cuvintele sunt cuvinte şi ele nu pot sălăşlui în lumea noastră decât în calitate de cuvinte. Când povestim istorii, înlocuim toate chestiile cu alte chestii, mai decente, după care nu ne rămâne decât să trăim în aceste limite. Însă, uneori, pentru o clipă norocoasă, se face o excepţie şi cuvintele noastre cu adevărat devin whisky. Şi noi, sau cel puţin eu, trăim cu gândul la aceste clipe. Visând la ce s-ar întâmpla dacă cuvintele-ar fi whisky. Haruki Murakami

Blog Stats

  • 10,824 vizualizări

Twitterizme ușoare

RSS De prin facebook auzite